duminică, 31 octombrie 2010

Born in '89


Hai să vorbim…

despre iubire când nu ai trăit-o,despre lacrimile ori zâmbetele ce nu le-ai dăruit
despre tratament când nu simţi chinul bolii sau despre vindecare când nu-i ştii durerea
despre moarte când nu ţi-o doresti, despre teama sau împlinirea când ai ajuns-o dar nu ştii cum e de fapt..
despre ’89 când nu i-ai gustat decât apa sfântă a botezului sau despre vara în care i-ai strigat un salut şi iarna când i-ai tremurat prima oară de frig..sau frică pentru că nu ai făcut mai mult.
Intrebarea vine firesc: care-i sentimentul? să tremuri vara de frig având premoniţia unei iernii, în care, zbieri un salut identic celui de eliberare din pântecul mamei.
Şi răspunsul: sentimentul este unul nefiresc; după acel scâncet de bebeluş urmează ţipătul unui tânăr paralel cu “figura geometrică” de atunci.
Ideile şi presupunerile determinau prejudecăţi atunci..dar şi acum. Convingerile vin în urma fluxului de experienţă. Spun flux datorită vitezei de înaintare..în timp, spaţiu, conştiinţă, cultură. Subconştientul, ţine ascunse amintirile ca-ntr-un vulcan pregătit în orice moment să erupă.
Boom-ul a avut efect. Asta-i o certitudine. Şi încă are.
Acum iubirea e frumoasă dar e aceeaşi dintotdeauna, boala are mai multe tratamente dar acelaşi chin, moartea este aceeaşi parte a vieţii,’89 este acum 2009…2019 şi numai bunul Dumnezeu mai ştie..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu