1 DECEMBRIE RETROSPECTIV

Primul meu Întâi Decembrie a fost cel din’89. Nu pot vorbi despre acel trecut, ar fi ca şi cum m-aş obliga la un tratament fără să cunosc chinul vindecării, i-aş plagia pe ai mei părinţi, aş răscoli morminte sfinţi. Aleg să fac o retrospectivă, citind. Cred că e un moment bun, trag linie după două decenii democratice şi întâmpin în felul ăsta mulţi de „D”: dragoste de ţară, dăruire fără interes atunci, discriminare, dezamăgire acum.

Primii 20 ani au fost, aşa cum am simţit cu toţii.

Ce să fi făcut românii, după ce au primit atât de multe deodată?! Au început să deschidă ferestrele caselor, să-i zâmbească soarelui, după vreo doi ani au sărbătorit alături de prieteni, mai apoi i-au chemat şi pe vecini, muzică pe plac, bere şi mici. România era a lor şi o cinsteau cum se cuvenea în fiecare an de ziua ei.

Pentru alţii, 1 Decembrie a devenit pretextul mult aşteptat de a lipsi de la serviciu, de a se relaxa şi a petrece departe de stresul şi zgomotul oraşului.

Sunt români plecaţi departe, pentru care dorul de ţară devine, amplificat de mass-media, mult mai pregnant de Ziua Naţională; pentru ei, se întâmplă totul altfel, nu sunt aproape de cei dragi.

Din păcate, pentru elevi şi studenţi, astăzi, 1 Decembrie este o zi în care nu trebuie să meargă la şcoală. Nu prea ştiu ei de ce, şi ce e mai grav, nimeni nu pare grăbit să le explice. E o zi în care trebuie, obligatoriu, să se distreze.

Ne-a mai rămas parada de la Alba Iulia, aceleaşi discursuri cu o singură diferenţă majoră: numărul în scădere al participanţilor. Poate frigul e de vină...

Recesiune, floare rară pleacă de la noi din ţară!

M-am gândit la început că eşti un val trecător, că o să faci ceva pagube dar o să te plictiseşti repede de frumuseţea României şi vei pleca. Nu ştiu ce s-a întâmplat dar te-ai schimbat la 180 de grade, ai sucit minţile celor mai bine pregătiţi parlamentari, i-ai înnodat de scaune în sala aceea imensă şi nu te mai saturi să-i chinui.

Au ales greşit pentru că tu îi apăsai pe umeri ca un tasator în plină vară pe DN 1, apoi s-au aprins din toate nimicurile de era să incendieze Camera Deputaţilor. Cred că te amuzai copios. Ai dat iama în presă, în loc să vă aliaţi pentru salvarea de la înec a economiei. Tot mai mult ai conturat marginile fetelor de la diferite pagini de ziar şi nu l-ai înghiţit pe Păunescu decât trei zile.

Eşti răutăcioasă, să ştii. Ce ne facem noi acum, în pragul iernii ce vine, cu bugetele alocate, nealocate, amânate? Spune tu, văd că le ştii pe toate cu mult timp înainte.

„Legea salarizării unice vrea să se ascundă până în 2012 dar salariile bugetarilor vor fi mărite cu 15%, raportat la actuala valoare a acestora, redusă cu 25%. De asemenea, românii vor avea din ianuarie 2011, un salariu minim de 670 de lei”. Par nişte promisiuni potrivite momentului de maximă descurajare la nivelul întregului popor.

S-a mai potolit recesiunea şi le dă oportunitatea, nu ştim pentru cât timp, marilor puteri ale statului să recalculeze întregul buget alocat.

Pauza e binevenită dar la fel e şi liniştea dinaintea furtunii.

Timpule! Nu am aripi să zbor ca tine

Timpule! Nu am aripi să zbor ca tine, mai zăboveşte-ti minutele, orele, zilele şi nopţile.  

Timpule,te rog.

Eu nu am văzut luna aseară şi a fost plină de lumină; lumina de care am atâta nevoie. Am umblat toată ziua pe întuneric din cauza asta, de fapt, nici nu ştiu dacă a fost toată ziua pentru c-ai zburat timpule!

Spune-mi, ai atâta încredere să te oferi altcuiva? Nu te-am folosit îndeajuns, nu am petrecut atâtea momente importante împreună? Dac-ai mai fi stat un pic..

Datorită ţie timpule am învăţat ce e iubirea, am crescut lângă mama ce mi-a dat viaţa şi m-am bucurat alături de fraţii mei pentru că mi-ai dat şansa

Mi l-ai luat pe tata însă, n-ai mai răbdat să-l ţii lângă noi..măcar l-ai dus fratelui tău, timpul veşnic.

Şi acum de ce ţii neapărat să pleci în vacanţă? Dacă nici tu nu mai ai timp liber, atunci cine? Sigur că ai, l-ai răpit pe al meu când aveam cea mai mare nevoie şi acum pleci fără să-mi răspunzi. Nici nu e politicos, să ştii

Timpule, te rog.

Vreau să cunosc lumea, s-ajung mai mare decât sunt pentru că tot tu nu m-ai lăsat să cresc mai mult..ah..dac-ai mai fi stat un pic

Parcă vorbesc prostii, parcă tu mă faci să le spun, am prea multe secunde libere şi nu am cum să le adun în minute, du-te şi lasă-mă s-arăt lumii ce pot, dă-mi mie povara ta. Aş învăţa lumea să aştepte, să creadă, să zâmbească pentru că timp e..avem doar că... şi-a luat puţin concediu..25%

Born in '89

Hai să vorbim…

despre iubire când nu ai trăit-o,despre lacrimile ori zâmbetele ce nu le-ai dăruit

despre tratament când nu simţi chinul bolii sau despre vindecare când nu-i ştii durerea

despre moarte când nu ţi-o doresti, despre teama sau împlinirea când ai ajuns-o dar nu ştii cum e de fapt..

despre ’89 când nu i-ai gustat decât apa sfântă a botezului sau despre vara în care i-ai strigat un salut şi iarna când i-ai tremurat prima oară de frig..sau frică pentru că nu ai făcut mai mult.

Intrebarea vine firesc: care-i sentimentul? să tremuri vara de frig având premoniţia unei iernii, în care, zbieri un salut identic celui de eliberare din pântecul mamei.

Şi răspunsul: sentimentul este unul nefiresc; după acel scâncet de bebeluş urmează ţipătul unui tânăr paralel cu “figura geometrică” de atunci.

Ideile şi presupunerile determinau prejudecăţi atunci..dar şi acum. Convingerile vin în urma fluxului de experienţă. Spun flux datorită vitezei de înaintare..în timp, spaţiu, conştiinţă, cultură. Subconştientul, ţine ascunse amintirile ca-ntr-un vulcan pregătit în orice moment să erupă.

Boom-ul a avut efect. Asta-i o certitudine. Şi încă are.

Acum iubirea e frumoasă dar e aceeaşi dintotdeauna, boala are mai multe tratamente dar acelaşi chin, moartea este aceeaşi parte a vieţii,’89 este acum 2009…2019 şi numai bunul Dumnezeu mai ştie..

Despărţire

După ani şi ani, după secole ne despărţim. Ar fi trebuit să mai aştept să mă doboare durerile de spate, să imi pierd auzul şi vederea, să nu te mai aud cum plângi, să nu te mai văd cum pleci?

Întreb, mă intreb, te întreb.. Răspunde, te-am rugat astă-iarnă să ierţi, m-ai târât într-o primăvară seacă, cu flori cenuşii, tulburi de tristeţe, nu erau iubite nici pe jumătatea mirosului îmbietor.

Vara m-am bălăcit într-o mare, mare amăgire că se vor îndrepta mestecenii bătrâni. Erau cei mai strâmbi din ultimii ani, din ultimele secole. 

Şi te-am strâns la pieptul ce suspina de goliciune, de oftică pe mâinile reci şi străine. Unde erau degetele moi, le-ai tăiat, le-ai aruncat în coşul cu vise? Eu am amintiri acolo, ştii doar, stau în ghena pe care nimeni nu o ridică. Iar ai uitat să plăteşti gunoiul?

S-a adunat multă pânză de zăpadă pe el şi nu vreau s-o dau deoparte să caut ..e prea îngheţată şi nu e cu toping cum îmi place mie..mă îmbufnez din nou ca un copil mare, nu îmi faci pe plac şi după ani şi ani, după secole ne despărţim.

Mă doare sufletul, mă doare dragostea asta grea de pe umeri care nu îmi dă pace, e ca un bolero urât din lada bunicii.. Nu-mi vine să cred că îl purta şi ea în tinereţe..

Merg pe autostradă şi ţin cont de indicatoare, stânga dreapta şi acelaşi sens giratoriu, vârteje de amor... student şi năvală de aburi

Mă las învârtită, e ca un vals vienez şi eşti partenerul meu. Schimbăm ritmul? Ceva mai pasional..

După ani şi ani ne despărţim, după secole dansăm tango.

Pizza, gelaterie, Coloseeum, amore, Italia...

Ruinele Italiei

In Italia, orice stradă miroase a istorie. Una din două ruine are o construcţie secată de puterea de a mai sta dreaptă, a trecut prin multe războaie şi nu mai rezistă. Parcă indură iertare când zeciile de mii de turişti o analizează, o fotografiază şi nu-i permite nici o clipă de răgaz. Au obosit şi umerii ei să mai sprijine atâtea zâmbete, inima ar vrea să-i iasă din cărămidă, s-alerge in liniştea altei jungle.

Turiştii

Aşa se intamplă şi cu altele ca ea, au un parfum prea puternic de seducţie pentru puştii fascinaţi de gladiatorii romani din cărţile lor colorate.
Pentru damele cochete, sunt un plus la discuţiile culturale târzii şi inspide cu alte dame disperate, iar pentru bărbaţi, acoperişul visului de a cunoaşte lumea şi contra pierderii în van unei dup-amiezii văratice.

In felul acesta, toti devin mai bogaţi, mai impliniţi şi duc istoria mai departe indiferent de timpuri. Timpuri vechi sau timpuri noi, "cizma” ţine piept soarelui sufocant, ploilor triste sau ninsorilor reci. Primeşte toate capriciile vremii fără să se incline, doar unele ruine mai cedează loviturilor şi işi lasă jurământul rudelor de război. Să nu vândă pământul roman, să zâmbească doar cu buzele dacă simt că nu mai pot din suflet, dar să nu-şi trădeze istoria.

Roma atunci, dar şi acum

Capitala istoriei romane nu se lasă mai prejos şi cară greutatea multor ţipete peste ani şi ani. S-a vărsat sânge, s-au născut pruncii de seamă şi au construit cu toţii Columna lui Traian. Au chemat şi mai mulţi să cunoască ce doar din cărţi ştiau, să se oglindească in Fontana di Trevi, s-audă zgomotul spart al geamurilor de la Colosseum şi să se intoarcă la sacru, la profan in inima Romei, la Vatican. Basilica din San Pietro, mirare pentru ochii coloraţi la vederea ei, Piata Veneţiei şi leii sculptaţi din marmura ce stau strajă zeiţei impun teama de a urca cele câteva zeci de scări albe ca roua ierbii, Piaţa del Popolo te invită mereu să alergi pe culoare spaţioase şi infinte. Izvoarele de apă sunt pretutindeni.


Roma azi

Apoi nu-ţi trebuie timp să te odihneşti, noaptea e linişte, pare că cea mai mare retţea de electricitate a lumii are sursa principală aici şi mirosurile te cheamă din toate părţile. In centrul oraşului, se mai aud chicoteli de noi romani, interesaţi de noile tehnologii, de noile tendinţe în modă şi business. Prea mult pentru istoria lor? Nu, in niciun caz, evoluţia atât de necesară omenirii nu-i putea ocoli tocmai pe renumiţii noştri strămoşi, şi-apoi, comportamentul lor nu e strâns legat de incărcătura emoţională a străzilor, a construcţiilor-spectacol sau a bătăliilor câştigate pentru ei. Şi pizza şi gelateria tot pentru numeroşii turişti sunt. Despre amore ce să mai spui? E la fel de frumoasa ca atunci, dar e aceeaşi dintotdeauna...


Şi pe www.afladespre.ro