Dimineaţa

Versurile unei melodii potrivite dimineţilor mele

Dimineaţa mea e atât de urâtă...
Mă trezeşte vremea rea, mohorâtă..
Singură într-o casă atât de goală,
Goală şi eu pe dinăuntru, pe afară...
Aş suna pe cineva...(e ora 8)
Prea devreme...
Aş ieşi să-alerg prin parc, dar mi-e lene
Enervant e că încep să mă obişnuiesc...
Ultimul hobby butonez telecomanda până-nnebunesc...

N-am pe nimeni să mă-mpingă din pat,
N-am pe nimeni să mă-ntrebe ce fac,
N-am pe nimeni să mă certe degeaba...n-am...
N-am pe nimeni să mă mintă frumos,
N-am pe nimeni să m-aştepte cu flori,
N-am pe nimeni să iubesc dimineaţa-n zori...

Pun pariu că sunt şi alţii ca mine...
Suflete pustii visând la iubire...
Când te laşi rănit de prea multe ori,
Pare greu să mai simţi iar fiori...
Chiar de-ajungi ce vrei să fii in viaţă,
Te trezeşte aceeaşi dimineaţă...
Butonând aceeaşi telecomandă...
Într-o linişte mereu deranjantă...

Femei..

Mărţişor d’or..for?

            Contrar aşteptărilor voastre,mult dorită primăvară şi dragele mele doamne şi domnişoare nu mă voi adresa vouă în acest început de martie.

            Vreau să scriu despre şi pentru bărbaţi.Despre ce suntem noi pentru ei nu doar în această lună,dar mai ales acum.

            Am auzit că majoritatea bărbaţilor sunt nehotărâţi în privinţa cadourilor pentru mame,fiice,soţii,iubite,colege şi de ce nu,amante(nu vă supăraţi dragele mele dar şi ele sunt tot femei).

            Mult iubitele flori pălesc în faţa marilor creatori de modă sau a iscusiţilor bijutieri.Adevărul e că tendinţele nu ajută deloc galanţii noştrii parteneri,mai mult îi încurcă.

            Întrevedeţi vreo soluţie?Aud în redacţie vocile distinselor mele colege obişnuite cu aceleaşi potcoave sau semne zodiacale de ani şi ani..şi mai mulţi ani:să meargă toţi la o tarabă în piaţă,să ne ”surprindă” cu un ghiocel sau un trifoi şi să ne lase că avem destulă treabă să ne mai batem capul şi cu 1-8 martie.

            Independenţa femeii,tot mai mare în ultimul timp,a dus la astfel de reacţii.Lipsa timpului şi de o parte şi de alta ne face să renunţăm şi la aceste plăceri,o săptămână din an în care ar trebui să simţim aşa cum suntem,unice!

            Cu un cadou pe plac sau fără,ştim ce ne dorim (în afara timpului mai binevoitor):să nu fim singure,să fim iubite,să nu facem treabă în casă,să facem tot ce ne încântă în perioada asta şi în restul zilelor noastre.Asta îmi doresc sincer atât mie cât şi vouă din tot sufletul.La mulţi ani cu drag,

1 DECEMBRIE RETROSPECTIV

Primul meu Întâi Decembrie a fost cel din’89. Nu pot vorbi despre acel trecut, ar fi ca şi cum m-aş obliga la un tratament fără să cunosc chinul vindecării, i-aş plagia pe ai mei părinţi, aş răscoli morminte sfinţi. Aleg să fac o retrospectivă, citind. Cred că e un moment bun, trag linie după două decenii democratice şi întâmpin în felul ăsta mulţi de „D”: dragoste de ţară, dăruire fără interes atunci, discriminare, dezamăgire acum.

Primii 20 ani au fost, aşa cum am simţit cu toţii.

Ce să fi făcut românii, după ce au primit atât de multe deodată?! Au început să deschidă ferestrele caselor, să-i zâmbească soarelui, după vreo doi ani au sărbătorit alături de prieteni, mai apoi i-au chemat şi pe vecini, muzică pe plac, bere şi mici. România era a lor şi o cinsteau cum se cuvenea în fiecare an de ziua ei.

Pentru alţii, 1 Decembrie a devenit pretextul mult aşteptat de a lipsi de la serviciu, de a se relaxa şi a petrece departe de stresul şi zgomotul oraşului.

Sunt români plecaţi departe, pentru care dorul de ţară devine, amplificat de mass-media, mult mai pregnant de Ziua Naţională; pentru ei, se întâmplă totul altfel, nu sunt aproape de cei dragi.

Din păcate, pentru elevi şi studenţi, astăzi, 1 Decembrie este o zi în care nu trebuie să meargă la şcoală. Nu prea ştiu ei de ce, şi ce e mai grav, nimeni nu pare grăbit să le explice. E o zi în care trebuie, obligatoriu, să se distreze.

Ne-a mai rămas parada de la Alba Iulia, aceleaşi discursuri cu o singură diferenţă majoră: numărul în scădere al participanţilor. Poate frigul e de vină...

Recesiune, floare rară pleacă de la noi din ţară!

M-am gândit la început că eşti un val trecător, că o să faci ceva pagube dar o să te plictiseşti repede de frumuseţea României şi vei pleca. Nu ştiu ce s-a întâmplat dar te-ai schimbat la 180 de grade, ai sucit minţile celor mai bine pregătiţi parlamentari, i-ai înnodat de scaune în sala aceea imensă şi nu te mai saturi să-i chinui.

Au ales greşit pentru că tu îi apăsai pe umeri ca un tasator în plină vară pe DN 1, apoi s-au aprins din toate nimicurile de era să incendieze Camera Deputaţilor. Cred că te amuzai copios. Ai dat iama în presă, în loc să vă aliaţi pentru salvarea de la înec a economiei. Tot mai mult ai conturat marginile fetelor de la diferite pagini de ziar şi nu l-ai înghiţit pe Păunescu decât trei zile.

Eşti răutăcioasă, să ştii. Ce ne facem noi acum, în pragul iernii ce vine, cu bugetele alocate, nealocate, amânate? Spune tu, văd că le ştii pe toate cu mult timp înainte.

„Legea salarizării unice vrea să se ascundă până în 2012 dar salariile bugetarilor vor fi mărite cu 15%, raportat la actuala valoare a acestora, redusă cu 25%. De asemenea, românii vor avea din ianuarie 2011, un salariu minim de 670 de lei”. Par nişte promisiuni potrivite momentului de maximă descurajare la nivelul întregului popor.

S-a mai potolit recesiunea şi le dă oportunitatea, nu ştim pentru cât timp, marilor puteri ale statului să recalculeze întregul buget alocat.

Pauza e binevenită dar la fel e şi liniştea dinaintea furtunii.

Timpule! Nu am aripi să zbor ca tine

Timpule! Nu am aripi să zbor ca tine, mai zăboveşte-ti minutele, orele, zilele şi nopţile.  

Timpule,te rog.

Eu nu am văzut luna aseară şi a fost plină de lumină; lumina de care am atâta nevoie. Am umblat toată ziua pe întuneric din cauza asta, de fapt, nici nu ştiu dacă a fost toată ziua pentru c-ai zburat timpule!

Spune-mi, ai atâta încredere să te oferi altcuiva? Nu te-am folosit îndeajuns, nu am petrecut atâtea momente importante împreună? Dac-ai mai fi stat un pic..

Datorită ţie timpule am învăţat ce e iubirea, am crescut lângă mama ce mi-a dat viaţa şi m-am bucurat alături de fraţii mei pentru că mi-ai dat şansa

Mi l-ai luat pe tata însă, n-ai mai răbdat să-l ţii lângă noi..măcar l-ai dus fratelui tău, timpul veşnic.

Şi acum de ce ţii neapărat să pleci în vacanţă? Dacă nici tu nu mai ai timp liber, atunci cine? Sigur că ai, l-ai răpit pe al meu când aveam cea mai mare nevoie şi acum pleci fără să-mi răspunzi. Nici nu e politicos, să ştii

Timpule, te rog.

Vreau să cunosc lumea, s-ajung mai mare decât sunt pentru că tot tu nu m-ai lăsat să cresc mai mult..ah..dac-ai mai fi stat un pic

Parcă vorbesc prostii, parcă tu mă faci să le spun, am prea multe secunde libere şi nu am cum să le adun în minute, du-te şi lasă-mă s-arăt lumii ce pot, dă-mi mie povara ta. Aş învăţa lumea să aştepte, să creadă, să zâmbească pentru că timp e..avem doar că... şi-a luat puţin concediu..25%

Born in '89

Hai să vorbim…

despre iubire când nu ai trăit-o,despre lacrimile ori zâmbetele ce nu le-ai dăruit

despre tratament când nu simţi chinul bolii sau despre vindecare când nu-i ştii durerea

despre moarte când nu ţi-o doresti, despre teama sau împlinirea când ai ajuns-o dar nu ştii cum e de fapt..

despre ’89 când nu i-ai gustat decât apa sfântă a botezului sau despre vara în care i-ai strigat un salut şi iarna când i-ai tremurat prima oară de frig..sau frică pentru că nu ai făcut mai mult.

Intrebarea vine firesc: care-i sentimentul? să tremuri vara de frig având premoniţia unei iernii, în care, zbieri un salut identic celui de eliberare din pântecul mamei.

Şi răspunsul: sentimentul este unul nefiresc; după acel scâncet de bebeluş urmează ţipătul unui tânăr paralel cu “figura geometrică” de atunci.

Ideile şi presupunerile determinau prejudecăţi atunci..dar şi acum. Convingerile vin în urma fluxului de experienţă. Spun flux datorită vitezei de înaintare..în timp, spaţiu, conştiinţă, cultură. Subconştientul, ţine ascunse amintirile ca-ntr-un vulcan pregătit în orice moment să erupă.

Boom-ul a avut efect. Asta-i o certitudine. Şi încă are.

Acum iubirea e frumoasă dar e aceeaşi dintotdeauna, boala are mai multe tratamente dar acelaşi chin, moartea este aceeaşi parte a vieţii,’89 este acum 2009…2019 şi numai bunul Dumnezeu mai ştie..

Despărţire

După ani şi ani, după secole ne despărţim. Ar fi trebuit să mai aştept să mă doboare durerile de spate, să imi pierd auzul şi vederea, să nu te mai aud cum plângi, să nu te mai văd cum pleci?

Întreb, mă intreb, te întreb.. Răspunde, te-am rugat astă-iarnă să ierţi, m-ai târât într-o primăvară seacă, cu flori cenuşii, tulburi de tristeţe, nu erau iubite nici pe jumătatea mirosului îmbietor.

Vara m-am bălăcit într-o mare, mare amăgire că se vor îndrepta mestecenii bătrâni. Erau cei mai strâmbi din ultimii ani, din ultimele secole. 

Şi te-am strâns la pieptul ce suspina de goliciune, de oftică pe mâinile reci şi străine. Unde erau degetele moi, le-ai tăiat, le-ai aruncat în coşul cu vise? Eu am amintiri acolo, ştii doar, stau în ghena pe care nimeni nu o ridică. Iar ai uitat să plăteşti gunoiul?

S-a adunat multă pânză de zăpadă pe el şi nu vreau s-o dau deoparte să caut ..e prea îngheţată şi nu e cu toping cum îmi place mie..mă îmbufnez din nou ca un copil mare, nu îmi faci pe plac şi după ani şi ani, după secole ne despărţim.

Mă doare sufletul, mă doare dragostea asta grea de pe umeri care nu îmi dă pace, e ca un bolero urât din lada bunicii.. Nu-mi vine să cred că îl purta şi ea în tinereţe..

Merg pe autostradă şi ţin cont de indicatoare, stânga dreapta şi acelaşi sens giratoriu, vârteje de amor... student şi năvală de aburi

Mă las învârtită, e ca un vals vienez şi eşti partenerul meu. Schimbăm ritmul? Ceva mai pasional..

După ani şi ani ne despărţim, după secole dansăm tango.