duminică, 31 octombrie 2010

Born in '89


Hai să vorbim…

despre iubire când nu ai trăit-o,despre lacrimile ori zâmbetele ce nu le-ai dăruit
despre tratament când nu simţi chinul bolii sau despre vindecare când nu-i ştii durerea
despre moarte când nu ţi-o doresti, despre teama sau împlinirea când ai ajuns-o dar nu ştii cum e de fapt..
despre ’89 când nu i-ai gustat decât apa sfântă a botezului sau despre vara în care i-ai strigat un salut şi iarna când i-ai tremurat prima oară de frig..sau frică pentru că nu ai făcut mai mult.
Intrebarea vine firesc: care-i sentimentul? să tremuri vara de frig având premoniţia unei iernii, în care, zbieri un salut identic celui de eliberare din pântecul mamei.
Şi răspunsul: sentimentul este unul nefiresc; după acel scâncet de bebeluş urmează ţipătul unui tânăr paralel cu “figura geometrică” de atunci.
Ideile şi presupunerile determinau prejudecăţi atunci..dar şi acum. Convingerile vin în urma fluxului de experienţă. Spun flux datorită vitezei de înaintare..în timp, spaţiu, conştiinţă, cultură. Subconştientul, ţine ascunse amintirile ca-ntr-un vulcan pregătit în orice moment să erupă.
Boom-ul a avut efect. Asta-i o certitudine. Şi încă are.
Acum iubirea e frumoasă dar e aceeaşi dintotdeauna, boala are mai multe tratamente dar acelaşi chin, moartea este aceeaşi parte a vieţii,’89 este acum 2009…2019 şi numai bunul Dumnezeu mai ştie..

Despărţire


După ani şi ani, după secole ne despărţim. Ar fi trebuit să mai aştept să mă doboare durerile de spate, să imi pierd auzul şi vederea, să nu te mai aud cum plângi, să nu te mai văd cum pleci?

Întreb, mă intreb, te întreb.. Răspunde, te-am rugat astă-iarnă să ierţi, m-ai târât într-o primăvară seacă, cu flori cenuşii, tulburi de tristeţe, nu erau iubite nici pe jumătatea mirosului îmbietor.
Vara m-am bălăcit într-o mare, mare amăgire că se vor îndrepta mestecenii bătrâni. Erau cei mai strâmbi din ultimii ani, din ultimele secole. 

Şi te-am strâns la pieptul ce suspina de goliciune, de oftică pe mâinile reci şi străine. Unde erau degetele moi, le-ai tăiat, le-ai aruncat în coşul cu vise? Eu am amintiri acolo, ştii doar, stau în ghena pe care nimeni nu o ridică. Iar ai uitat să plăteşti gunoiul?

S-a adunat multă pânză de zăpadă pe el şi nu vreau s-o dau deoparte să caut ..e prea îngheţată şi nu e cu toping cum îmi place mie..mă îmbufnez din nou ca un copil mare, nu îmi faci pe plac şi după ani şi ani, după secole ne despărţim.

Mă doare sufletul, mă doare dragostea asta grea de pe umeri care nu îmi dă pace, e ca un bolero urât din lada bunicii.. Nu-mi vine să cred că îl purta şi ea în tinereţe..

Merg pe autostradă şi ţin cont de indicatoare, stânga dreapta şi acelaşi sens giratoriu, vârteje de amor... student şi năvală de aburi
Mă las învârtită, e ca un vals vienez şi eşti partenerul meu. Schimbăm ritmul? Ceva mai pasional..

După ani şi ani ne despărţim, după secole dansăm tango.

vineri, 22 octombrie 2010

Pizza, gelaterie, Coloseeum, amore, Italia...

Ruinele Italiei

In Italia, orice stradă miroase a istorie. Una din două ruine are o construcţie secată de puterea de a mai sta dreaptă, a trecut prin multe războaie şi nu mai rezistă. Parcă indură iertare când zeciile de mii de turişti o analizează, o fotografiază şi nu-i permite nici o clipă de răgaz. Au obosit şi umerii ei să mai sprijine atâtea zâmbete, inima ar vrea să-i iasă din cărămidă, s-alerge in liniştea altei jungle.

Turiştii

Aşa se intamplă şi cu altele ca ea, au un parfum prea puternic de seducţie pentru puştii fascinaţi de gladiatorii romani din cărţile lor colorate.
Pentru damele cochete, sunt un plus la discuţiile culturale târzii şi inspide cu alte dame disperate, iar pentru bărbaţi, acoperişul visului de a cunoaşte lumea şi contra pierderii în van unei dup-amiezii văratice.

In felul acesta, toti devin mai bogaţi, mai impliniţi şi duc istoria mai departe indiferent de timpuri. Timpuri vechi sau timpuri noi, "cizma” ţine piept soarelui sufocant, ploilor triste sau ninsorilor reci. Primeşte toate capriciile vremii fără să se incline, doar unele ruine mai cedează loviturilor şi işi lasă jurământul rudelor de război. Să nu vândă pământul roman, să zâmbească doar cu buzele dacă simt că nu mai pot din suflet, dar să nu-şi trădeze istoria.

Roma atunci, dar şi acum

Capitala istoriei romane nu se lasă mai prejos şi cară greutatea multor ţipete peste ani şi ani. S-a vărsat sânge, s-au născut pruncii de seamă şi au construit cu toţii Columna lui Traian. Au chemat şi mai mulţi să cunoască ce doar din cărţi ştiau, să se oglindească in Fontana di Trevi, s-audă zgomotul spart al geamurilor de la Colosseum şi să se intoarcă la sacru, la profan in inima Romei, la Vatican. Basilica din San Pietro, mirare pentru ochii coloraţi la vederea ei, Piata Veneţiei şi leii sculptaţi din marmura ce stau strajă zeiţei impun teama de a urca cele câteva zeci de scări albe ca roua ierbii, Piaţa del Popolo te invită mereu să alergi pe culoare spaţioase şi infinte. Izvoarele de apă sunt pretutindeni.
Roma-Italia

Roma azi

Apoi nu-ţi trebuie timp să te odihneşti, noaptea e linişte, pare că cea mai mare retţea de electricitate a lumii are sursa principală aici şi mirosurile te cheamă din toate părţile. In centrul oraşului, se mai aud chicoteli de noi romani, interesaţi de noile tehnologii, de noile tendinţe în modă şi business. Prea mult pentru istoria lor? Nu, in niciun caz, evoluţia atât de necesară omenirii nu-i putea ocoli tocmai pe renumiţii noştri strămoşi, şi-apoi, comportamentul lor nu e strâns legat de incărcătura emoţională a străzilor, a construcţiilor-spectacol sau a bătăliilor câştigate pentru ei. Şi pizza şi gelateria tot pentru numeroşii turişti sunt. Despre amore ce să mai spui? E la fel de frumoasa ca atunci, dar e aceeaşi dintotdeauna...


Şi pe www.afladespre.ro